Am plecat cu un prieten la Brasov si m-am inscris la Tehnologia Informatiei. Intrasem la unul din locurile cu taxa si pe moment m-am bucurat, insa a treia zi m-am razgandit. Nu m-am mai dus la facultate. Si nu am regretat niciun moment. Vara aceea a fost o vara plina de distractii, de libertate, a fost fara griji. A fost o vara perfecta.
Si intr-o zi mi-a ajuns acasa o brosura de la AJOFM (Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca), in care eram anuntat ca se desfasoara la Caminul Cultural un fel de "preselectie", in care cei interesati pentru a obtine un loc de munca se intalneau fata in fata cu angajatorii si purtau o discutie. Era peste doua saptamani, dar intre timp am uitat de ea. Si chiar in dimineata in care se desfasura, a venit bunica mea si m-a trezit sa o mai ajut la treburile casnice. Si nu stiu cum s-a facut, dar creierul mi-a amintit brusc de acea brosura si de evenimentul organizat de AJOFM. Si am decis, din curiozitate, sa fiu si eu acolo sa vad despre ce este vorba. O doamna draguta m-a intampinat la intrare si mi-a aratat diverse locuri de munca. Pe mine ma interesa ceva in domeniul IT, insa cele mai multe erau din domeniul constructiilor. Si, la final, m-am asezat la masa cu un domn si am vorbit deschis despre disponibilitatea mea, despre cunostintele pe care le am in domeniul calculatoarelor si despre faptul ca am renuntat la facultate pentru a ma angaja. I-a placut sinceritatea mea, asa ca in aceeasi zi, la ora 2:00 p.m. am inceput prima mea zi de munca, iar acel domn a devenit seful meu.
Si asa a inceput aventura mea ca angajat la o firma de topografie si cadastru. Inca de la inceput mi-a placut faptul ca se lucra mult si pe calculator si aveam aparate cu tehnologii de ultima generatie. Intotdeauna am avut calculatoare tari, gadgeturi, laptopuri super-tot ce aparea mai nou pe piata noi cumparam pentru ca faceam modelare 3D, lucram cu imagini de rezolutii mari si ne trebuiau "scule" cu putere de calcul impresionanta.
Era ceva nou pentru mine. Acum trebuia sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa fiu ACOLO. Nu mai aveam un program aleatoriu, ci un program strict pe care il respectam. Am cunoscut si oameni noi, foarte tineri care m-au ajutat sa ma integrez si sa devin o parte importanta a colectivului.
Asta s-a intamplat in 2008, cand aveam 19 ani. In septembrie am inceput sa lucrez si mi-au trebuit cateva zile ca sa ma obisnuiesc cu acest program nou de lucru: acum nu mai stateam 6 ore ca la scoala, ci 12. Am fost printre primii din clasa mea care s-au angajat si la inceput recunosc ca eram un pic invidiosi pe ei. Timpul meu liber scazuse in mod drastic, pe cand ei aveau timp berechet pentru distractie si alte activitati "extracuriculare". De exemplu, cand am fost la o petrecere data de o colega, prietenii mei au ramas peste noapte acolo, insa eu a doua zi a trebuit sa ma duc la munca, chiar daca eram mort de oboseala.
Pana cand m-am angajat, eram un om libertin care facea intotdeauna ceea ce voia, atunci cand voia. Acum insa eram incorsetat intr-un program strict pe care trebuia sa il respect si am invatat ce inseamna sa fii responsabil pentru ceea ce faci, ce inseamna strictetea, seriozitatea si profesionalismul. Pot sa spun ca in acesti 4 ani m-am maturizat mult mai repede si am invatat enorm de mult. Am invatat sa fiu un as in domeniul in care lucrez, am invatat sa execut lucrari de calitate si lucrul cel mai important: am invatat sa lucrez in echipa. Un colectiv extraordinar m-a "tinut" in aceasta firma si am fost destul de surprins sa lucrez cu colegi care au toti sub 30 de ani. Acest lucru a contat foarte mult, pentru ca s-a omogenizat colectivul si a devenit ca un lant in care zalele eram noi toti.
Inainte de a ma angaja, eram o persoana inchisa si nu prea sociabila. In timp am invatat sa socializez, sa interactionez cu oamenii si sa fiu respectat. Asta este una dintre cele mai mari impliniri profesionale: faptul ca oamenii ma trateaza cu respect, chiar daca sunt foarte tanar si la inceput de drum. Acest fapt imi da incredere in mine si ma motiveaza sa fiu si mai bun, in fiecare zi. O alta implinire profesionala a fost faptul ca am invatat extrem de multe lucruri, pe care inainte nici nu visam ca voi sti sa le fac vreodata: sa fac modelare digitala, sa imi fac propriile programe pentru platforma pe care lucrez, sa lucrez cu aparatura de multe mii de euro, sa stiu sa interpretez un act de proprietate.
Topografia este un domeniu care m-a fascinat inca de la inceput: inveti continuu, masori foarte mult in natura, in aer liber, vezi multe locuri frumoase, calatoresti mult, lucrezi cu tehnologie de ultima ore, cunosti foarte, foarte multi oameni din toate categoriile sociale. Pe mine m-a atras acea parte tehnica a topografiei, pe care am incercat-o insa sa o imbin si cu esteticul, iar rezultatul a fost unul pe masura. Mi-a mai placut faptul ca este un domeniu in care mereu apare cate ceva nou, nu ai cum sa te plictisesti, iar ritmul de lucru nu este ca intr-o fabrica: trebuie sa fac n piese, ci in unele zile ai de lucru de "iti sar capacele", iar in alte zile stai practic degeaba.
O alta implinire profesionala a fost faptul ca am fost in strainatate pentru prima oara si am cunoscut oameni deosebiti in tarile in care am fost, care m-au ajutat sa imi inving prejudecatile pe care le aveam initial despre acele locuri.
Ca dezavantaj principal insa a fost si inca este programul de lucru: 12 ore pe zi de luni pana sambata, intr-un stress continuu, in care trebuie sa respecti nenumarate termene-limita si sa duci la bun sfarsit lucrari foarte dificile. Si astfel a aparut o ata foarte subtire in viata mea care delimiteaza dorinta de a continua de cea care imi spune ca a trecut destul timp si ar trebui sa o iau de la capat si sa incep ceva nou. Aceasta ata a aparut prima data atunci cand au plecat din firma niste colegi si a trebuit sa iau una din cele mai importante decizii din viata mea: sa plec alaturi de ei sau sa raman. Am decis sa raman, pentru ca ei plecau la alte locuri de munca, eu insa trebuia sa stau acasa o perioada si abia apoi sa imi gasesc altceva. Si nici nu merita pentru ca in sinea mea stiam ca nu vreau sa plec.
Acum aceasta ata a aparut din nou. Pentru ca acest program incarcat ma uzeaza din punct de vedere fizic si psihic. Am inceput sa obosesc si parca as vrea sa imi schimb viata, as vrea sa am mai mult timp liber si sa fac in continuare ceea ce imi place.
Pana acum a fost usor: nu sunt insurat, nu am copii, sunt inca tanar pentru asta, insa m-am gandit ce voi face atunci cand acestia vor aparea in viata mea. Va trebui sa schimb ceva pentru ca vreau sa petrec cat mai mult timp alaturi de ei, vreau sa ii invat lucruri pe care eu le-am invatat din multe greseli pe care le-am facut si vreau in primul rand sa fiu un tata bun pentru viitorii mei copii. Nu vreau sa fiu genul care lipseste de Craciun sau de Pasti pentru ca trebuie sa fiu la serviciu atunci.
Si m-am tot gandit ce voi face mai departe si am realizat ca cea mai mare implinire personala si profesionala pentru mine ar fi sa am propria mea firma in care sa lucrez cu oameni in care am incredere si sa fac ceea ce imi place, numai ca nu mai vreau sa fiu conditionat de nimeni. Vreau sa imi fac propriul program de lucru, vreau sa muncesc cat vreau eu, sa ma trezesc la ce ora vreau, intr-un cuvant: sa lucrez EU pentru MINE, nu pentru altcineva.
Vreau sa am propria mea afacere pe care sa o dezvolt cu cei dragi, pentru ca asa ata cea subtire va deveni un orizont luminos, iar echilibrul dintre viata profesionala si cea personala va fi perfect: voi lucra cu cei dragi mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu