Am invatat sa citesc de la o varsta foarte frageda. O vedeam pe mama cand se uita la cate un serial si fiind intr-o limba straina, o rugam sa imi zica si mie ce spun actorii. Si imi spunea cuvant cu cuvant fiecare replica si eram fascinat de "cunoasterea" mamei mele. Si am intrebat-o de unde stie ce inseamna toate cuvintele acelea care mie imi sunau asa de strain. Si mi-a spus cu o voce calda: "Vezi literele acelea din josul ecranului? Acolo scrie tot ceea ce spun actorii din film." Din pacate, pentru mine toate acele litere erau ceva neinteligibil si ma uitam la ele ca mata-n calendar. Asta insa m-a motivat. Mama se plictisise tot sa imi traduca mereu si mi-a zis: "Ia pune mana si invata si tu sa citesti!". Vorbele acelea au fost ca un catalizator fantastic si mi-au dat o motivatie fara precedent pana atunci. Trebuia sa stiu.
Si am inceput de unul singur sa descifrez fiecare litera, fiecare simbol si ma simteam ca Champollion atunci cand a descifrat hieroglifele egiptene. Luam cate o carte si ii sorbeam fiecare cuvant, fiecare ilustratie, chiar daca mare lucru nu intelegeam atunci. Aveam 4 ani cand am reusit sa descifrez "hieroglifele". Si tot atunci am si invatat sa astern cuvintele pe hartie. Acest lucru insa nu prea mi-a priit. Cand am ajuns la scoala, in clasa I ma plictiseam de moarte. Trebuia sa fac bastonase si liniute si abia invatam literele alfabetului, pe cand eu deja puteam sa citesc 20 de pagini pe ora.
A fost ceva genetic; dragostea pentru carti, pentru literatura si poezie am mostenit-o de la mama mea. Cand ma duceam in vizita la cineva, daca vedeam ca are biblioteca, ma duceam inspre ea ca si cum as fi fost atras de un magnet puternic. Imi placea sa descopar titluri noi, autori noi. Din clasa a patra a inceput sa se infiripe o frumoasa poveste de dragoste intre mine si literatura. La orele de limba romana am vazut pastelurile lui Alecsandri, "Codrule, codrutule" a lui Eminescu, "Iarna pe ulita" a lui Cosbuc. Imi placea asa de mult imbinarea armonioasa dintre cuvinte, nu imi venea sa cred ca daca asezi putin mai altfel cuvintele pot sa sune asa de bine. La scurt timp, am realizat ca ma pricep si eu sa fac "melodii de litere" si am inceput sa scriu cateva poezii pe un caiet. Le pastrez si acum in cutiuta cu amintiri nemuritoare.
La scoala, intotdeauna am excelat la limba si literatura romana. Participam la olimpiade, iar proba mea preferata era intotdeauna prima: ni se dadea un text si trebuia sa il analizam. Si scriam zeci de randuri, imi placea sa interpretez fiecare cuvant, fiecare figura de stil. Eram cel mai fericit cand descopeream cate un inteles adanc ascuns cu gratie de autor in cateva cuvinte care pareau banale.
Ma duceam des la biblioteca. Mi-am corupt si prietenii sa citeasca. Ne intreceam care termina primul de citit o carte. Cand am mai crescut, mi-am dat seama ca o carte nu trebuie citita repede. Trebuie sa o parcurgi usor, sa iei agale fiecare rand, fiecare fraza si sa incerci sa descifrezi cat mai mult din ele.
In zilele noastre cartile sunt din ce in ce mai ignorate din pacate. Arta vizuala substituie farmecul scrisului. Se spune ca traim in secolul vitezei, toata lumea e pe fuga, e stresata. Acum nu mai citim ziarul, citim feed-uri RSS, acum nu mai citim o carte, ci ne uitam la un rezumat scurt pe Wikipedia sa vedem despre ce e vorba. Acum, daca un film este ecranizat dupa un roman de succes, ne uitam direct la film si ignoram cartea. Si nu de putine ori filmul nu reproduce nici macar 50% din universul cartii.
Si, dupa ce am terminat liceul, secolul acesta al vitezei m-a infoiat in itele lui ca un paianjen care isi infasoara prada in panza. Am realizat ca de fapt viata noastra e un urias roman cu personaje pozitive, negative, cu nenumarate linii de dialog si cu un final pe care nimeni nu il stie. Si acest roman ni-l scriem singuri. Si astfel, am inceput un capitol foarte important din viata mea. Momentul acela cand dai piept cu viata si incerci sa te iei la tranta cu destinul. Eu am ales sa ma angajez. Si usor, usor, timpul meu liber a inceput sa imi faca cu mana de undeva de departe. Veneam acasa, faceam un dus si ma pregateam pentru a doua zi.
Am inceput sa nu mai citesc. Nu mai aveam timp. Si acest lucru ma determina sa imi amintesc cand stateam cu orele cu "nasul in carti" si sorbeam fiecare fraza, fiecare capitol. Trupul era acum al unui barbat vanjos, nu mai era al unui baietel firav, insa mintea ratacea in "lumea de dincolo" la personaje, locuri, intamplari. Citind, cream noi lumi, fauream noi universuri. Aveam libertate totala, puteam sa fiu orice personaj voiam. Ma distram cu nonsalanta unui Demiurg. Eram Creator.
Pierdusem aceasta placere a lecturii. Nu mai aveam rabdare, eram obosit si fara chef. Simteam, insa, nevoia de o schimbare. Voiam ca aceasta placere sa renasca. Si aceasta renastere nu voiam sa o fac cu orice carte. Voiam o carte speciala, care sa ma captiveze, sa ma atraga in universul ei si totodata sa ma fascineze. Voiam o carte cu adevarat buna.
Am aflat de cartea "Urzeala tronurilor" (Game of thrones-titlul original) scrisa de George R.R.Martin, carte care face parte din seria fantasy Cantec de Gheata si Foc. Vazand ca are doar recenzii favorabile, una din ele spunand chiar ca acest autor il va detrona pe Tolkien, am decis sa o cumpar. Cand a ajuns si am vazut acel mastodont de 944 de pagini, m-am gandit ca nu imi va ajunge o viata sa o citesc. M-am inselat amarnic. Inca de la prolog m-a atras stilul concis, cu multe linii de dialog si descrierile spectaculoase ale scenelor de actiune.
Am citit-o pe nerasuflate in 5 zile. Nu ma puteam opri, fiecare capitol, fiecare scena ma indemna sa citesc mai departe sa vad ce se mai intampla. Am descoperit un univers fantastic atipic: fara orci, trolli, dwarfi si alte creaturi cunoscute din alte carti. Acest univers este dominat de carte oameni. Iar acestia se comporta exact ca in realitate: iubesc, tradeaza, fac orice pentru a-si atinge scopul. Povestea este foarte complexa si foarte greu de rezumat in cateva cuvinte, trebuie sa citesti cartea ca sa intelegi cu adevarat actiunile si motivatiile personajelor.
Actiunea se petrece intr-un taram care este impartit in 2: Nordul si Sudul. Acestea sunt despartite de Zid-o bariera magica de gheata care se intinde pe 300 de mile si are 700 de picioare inaltime. Acesta este pazit de fratia Rondului de Noapte. Membrii acestei fratii trebuie sa renunte la modul traditional de a trai si sa isi dedice intreaga viata fratiei. Exact ca un pustnic care isi traieste viata intr-o chilie.
Cartea are multe personaje si fiecare capitol are numele unui personaj. In fiecare sunt prezentate intr-un stil alert si concis actiunile, motivatiile, tradarile fiecarui personaj in parte.
Am aflat ca exista si un film serial inspirat din carte. Am decis sa nu il vizionez. Un film iti intipareste in minte personajele care sunt in acesta, iti ingradeste imaginatia de a-ti crea tu propria imagine a acelui personaj. Si intr-un fel, iti influenteaza intelegerea textului cu viziunea regizorului. Am ales ca mai intai sa citesc cartea si apoi sa urmaresc filmul, sa vad cat se aseamana viziunea mea cu cea a filmului.
In aceasta carte nu exista un personaj principal, ci multe personaje principale. Fiecare are un rol bine determinat in poveste si influenteaza desfasurarea actiunii. Autorul are curaj sa il "ucida" pe Eddard Stark, care este patriarhul Casei Stark si conducatorul Nordului. Tinuturile sunt impartite in cate 7 regate, iar Casa Stark este una din principalele case nobile din Cele Sapte Regate din Westeros. Lordul Stark are sase copii si intamplarea face ca fiecare din acestia sa gaseasca un lup stravechi. Lupul care reprezinta stema Casei sale este gasit mort, iar fiecare din cei sase pui ii revine cate unui copil.
La Winterfell ajunge regele Robert Baratheon, care il roaga pe Eddard sa devina Mana Regelui deoarece cumnatul sau, Lordul Jon Arryn, murise de curand. Il angreneaza astfel intr-un joc periculos care ii va aduce moartea. Cand ajunge la Debarcaderul Regelui, Eddard investigheaza moartea cumnatului sau si afla secretul care l-a ucis pe acesta: cei trei copii ai regelui Robert si ai sotiei sale Cersei il aveau ca tata pe fratele geaman al lui Cersei: Jamie Lannister.
Martin isi socheaza cititorul. Isi "ucide" unul din personajele principale si isi dezvolta intriga pe baza unui incest. Lumea fantasy imaginata in "Urzeala tronurilor" este o lume meschina, dominata de personaje fara scrupule, machiavelice, capabile de fapte abominabile si care ar face orice pentru a-si indeplini scopul. Nu are nimic in comun cu Pamantul-de-Mijloc din Stapanul Inelelor, care prezinta taramuri de basm, cu personaje care se sacrifica pentru binele tuturor.
Astfel, cand Bran Stark, fiul mijlociu al lui Eddard, ii surprinde pe cei doi frati facand dragoste, Jamie il arunca din turn fara sa stea pe ganduri. Petyr Baelish, supranumit Degetel, prietenul din copilarie al sotiei lui Eddard, Catelyn, il tradeaza pe Eddard in favoarea lui Cersei. Dupa ce regele Robert moare, fiind ucis de un mistret la o partida de vanatoare, fiul de 12 ani al acestuia, Joffrey, este incoronat rege si ordona decapitarea lui Eddard in public, deoarece a fost acuzat de tradare.
Toate acestea duc la un razboi civil cunoscut ca Razboiul celor Cinci Regi. Este o lupta surda pentru putere, o lupta in care fac legea nu conducatorii, ci supusii acestora. Toata actiunea este un imens paienjenis de intrigi, tradari si actiuni controversate.
Autorul nu se opreste aici si dezvolta un fir paralel al actiunii, in Est, in Orasul Liber Pentos, unde Viserys Targaryen si sora lui mai mica, Daenerys, traiesc in exil.Viserys este fiul regelui asasinat Aerys II, al carui tron a fost uzurpat de Robert. El aranjeaza casatoria surorii sale cu Khal Drogo, liderul Dothraki si viseaza ca impreuna cu armata acestuia sa recapete Tronul de Fier din Westeros. Insa Drogo nu doreste acest lucru si il ucide pe Viserys turnandu-i aur topit pe cap pentru ca a amenintat-o pe sotia sa in public.Ca ultim mostenitor Targaryen, Daenerys preia rolul fratelui ei si urmareste revendicarea tronului din Westeros, hotarata fiind sa ridice o armata.
Martin incearca sa ne prezinte un univers fantastic intunecat, in care lupta pentru putere ii orbeste pe protagonisti si ii face sa uite de amenintarea reala care este reprezentata de venirea iernii.
Inca mai am in minte aceasta poveste fascinanta si as vrea sa continui cu urmatoarea carte din serie: A clash of kings. Recomand aceasta carte tuturor cu caldura si ma bucur ca inca mai sunt autori care reusesc sa creeze universuri noi si credibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu