sâmbătă, 22 septembrie 2012

Luceafarul din vie

A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Printre palate tiganesti
O negricioasa fata.

Ea nu-i vazuse pe parinti,
Traise vremuri grele,
Era fecioara intre dinti,
Dar nu si-n gaurele.

La umbra falnicelor porti
Ea pasul si-l îndreapta
Si la fereastra, intr-un sort,
Pe Guta il asteapta.

Si-apoi privind in departari
La dealul de la cruce,
Venind voios pe trei carari
Il vede cum se duce,

Iar el gesticuland din maini,
Ii spuse ca e gata;
Ca band alcool de saptamani,
Vedea frumoasa fata.

Ca ea in prag tot astepta
Ceva sa se intample,
Dar el la bar se intorcea
Coferul sa si-l umple.

Si cât de viu s-aprinde el
Si rosie-i e fata,
Cand vede cate-un tulburel
Ce-i lumineaza viata.

Intrand usor in casa ei
Aluneca-n odaie,
Si-apoi injura cu scântei
Ca se lovi la ....

Si el incearca sa stea drept
Copila vrea sa-l culce,
Si-i da vreo 6 pumni in piept,
Si-i zice si de dulce;

Apoi el stand cu ochii-nchisi,
Cand zorii se revarsa,
Vroia sa plece pe furis,
Sa faca cale-ntoarsa.

Si cand a izbucnit in râs,
Cand ea privea-n oglinda,
Sa fuga repede-a decis,
Ea incerca sa-l prinda.

Ea, in sfarsit, l-a prins pe domn,
Si-oftând din greu suspina:
-De ce nu dormi? -Ca nu am somn
Si-afara e lumina!

-Ia loc acuma si sezi blând,
Cand fugi ma enerveaza.
Dar el n-a stat si alergand
Ii sparse si o vaza.

Fugind de parc-ar fi in zbor,
Vedea ca-n urma sare
Piranda amenintator,
Cu bata din dotare;

De oboseala, a cazut,
La fata se-nverzeste,
Noroc ca un necunoscut
Piranda o opreste.

Ea se opri, ca-i era drag
Sa tot barfeasca chestii.
Betivul cautand toiag
Cazu in niste trestii.

Zbatandu-se ca porcu-n glod,
Intr-o mocirla moale,
Se-agata totusi de un nod
Ca se-afunda la vale.

O raza-a lunii purpurii
Facea lumin-afara.
El a ajuns in niste vii;
Dezmatu-ncepe iara.

-La tine am ajuns cu greu
Si n-am la mine cana,
Butoiul este tatal meu
Si mama-i damigeana.

Si stau acuma si suspin
Si dorul ma ingroapa,
Ca vreau sa beau si eu un vin
Ca nu pot sa beau apa.

-Un vin? Pai de ce nu ai spus?
Hai pan' la mine-acasa,
Ca intr-o damigean-am pus
Merlot si tamaioasa.

El se mira cand auzi
O voce-atat de calda,
Si-o bucurie ii veni
Ca rata cand se scalda.

Dar nu credea, zicea ca-i vis
Si-l vede pe Dumitru.
Si-acesta vesel i-a promis
Ca-i da sa bea un litru;

Cu chipul galben, ca de mort,
Privirea ca de gheata,
El semana cu Voldemort
Dar cu un nas in fata.

Si-apoi Dumitru zambitor,
Ii spuse dintr-o parte:
-Vezi sa fii iute de picior,
Ca eu stau cam departe.

Trecu o zi, trecura trei
Si iarasi, noaptea, vine
De oboseala, sub un tei,
S-au asezat pe vine.

Si-un somn ii lua pe amandoi,
In vis se cufundara,
Visau ca au cate-un butoi
Si scoteau vin afara.

Cobori în jos ca un vartej,
Paharul umple-l iara,
Ca am o arsita-n gatlej
Si setea ma omoara!

Dar la un timp se auzi
Un zgomot cu putere
Si cand Dumitru se trezi
Vazu un urs la miere;

Un guler alb pe gat avea
Si-o blana-atat de moale,
Cat drumul lat, se intindea
Si-o lua usor la vale;

Pe blana firele-i de par
Luceau frumos la soare,
Si la cei doi intr-adevar
Intra morcovul tare.

Si ursu-i vede. Spune: -Mor!
Si vine-ncet din fata,
Iar Guta-i trist si gânditor
Si palid e la fata;

Si ochii mari si minunati
Lucesc adânc himeric,
Cei doi prieteni sunt speriati
Si fug la deal isteric.

Fugeau din ce in ce mai greu
Priveau in urm-acuma,
Iar ursul vine cu tupeu;
Se cam ingroasa gluma;

Se urca-ntr-un copac mai sus
Ca poate ursu-i lasa,
Acesta pleaca, s-a tot dus
C-aveau carnea atoasa.

Un soare galben stralucea
Si razele-o luau roata
Si palid, Guta-acum era
Mai blond ca niciodata.

Intr-un desis ei au patruns,
In care toti s-ar pierde,
Dar pan' la urma au ajuns
Intr-o poiana verde.

Si-n iarba-n mijloc aparea
O urma de caruta,
Si-o baliga se intindea
Pe ghetele lui Guta.

Un porumbel nepasator
Ca-n fotbal un arbitru,
Un gainat plasa din zbor
In capul lui Dumitru.

Si parca n-ar fi fost de-ajuns,
Un sarpe se coboara,
Din iarba unde s-a ascuns
Scotea limba afara.

Si n-aveau cu ce-l impusca
Si caut-o tepusa,
Ca daca sarpele-i musca,
Sa i-o infiga-n gusa.

Pe sarpe l-au eviscerat
Si l-au belit de piele,
Si si-au dat seama c-au intrat
In prea multe belele;

Si cand pe-un damb s-au asezat,
Sa se mai odihneasca;
Tragea la ei ca la cacat
O musca tiganeasca.

Si pe Dumitru-l intepa
Si-l ustura de plange,
Pe Guta insa il ierta,
C-aveau acelasi sange.

În vremea asta la palat,
Piranda ganditoare,
Se-ntreaba unde-o fi plecat,
De ce nu vine oare?

Si se imbraca intr-un ceas
Cu cele sapte rochii,
Cu-o pudra alba-si da pe nas
Pentru contrast cu ochii,

Si paru-l prinse intr-un coc
Sa semene cu-o dama;
Perciunii nu-i stateau deloc
Si-i prinse cu o clama.

Si ce frumoasa se facu
Si mândra, arz-o focul;
Ca daca o vedeai acu
Iti statea-n loc norocul.

Si-avea doi colti ca de vampir
Si-o strunga mare-n fata,
In barba i-atarna un fir,
Ziceai ca are ata.

Si-avea sprancenele subtiri
Si-mpreunate-n una,
Iar ea din doua-trei priviri
Te cucerea, nebuna.

Si parul negru ii cadea,
Asupra lui de sufli
Si trupul i se subtia
Ca un balon ce-l umfli.

Rabdare-acum nu mai avea
Si isi plangea amorul
Si cand la Guta se gandea,
O lua mai tare dorul.

Ca nici prin cap nu ii trecea
Ca va pleca, tampitul!
Ca bun sau rau cum el era,
Isi vrea-napoi iubitul.

Romantic, cate-un trandafir
Ii aducea si stie
Ca-i culegea din cimitir
Ca n-aveau florarie.

Si ciocolata i-aducea,
De aia amaruie,
Stia ca ei nu ii placea
Si ii dadea doar ....

Afara se intuneca,
Ar vrea sa mai ramaie,
Ca de-ntuneric se ferea
Ca dracu de tamaie.

Idei si ganduri negre-i trec
Cu sutele prin minte
Si la lumina unui bec
Sta si-si aduce-aminte

Cum ea il mangaia gingas
Cu parul pe spinare,
Iar el, zambindu-i dragalas,
Spunea ca nu il doare.

Cand el cu ea se mai certa
La ea-n bucatarie,
Ca OZN-ul ii zbura
Spre cap vreo farfurie.

Din zori si pana-n asfintit,
Ei se luau la bataie.
El se-narma cu un cutit,
Iar ea cu o tigaie.

Cu pumnii stransi si inclestati
Si pregatiti de-asediu,
Ei se bateau ca doi soldati
Nebuni din Evul Mediu.

Si toate-aceste amintiri
Le pune-n cutiuta.
Ea a avut multe iubiri,
Dar cea mai mare-i Guta.

Si ochii mici si negrisori
In lacrimi se scufunda;
Pe spate niste reci fiori
Incep sa o patrunda.

Pe negandite a trecut
O noapte-atat de scurta,
Cand dimineata a-nceput
Ea adormi pe burta.

Si-un soare trist cu raze reci
Rasare de departe,
In vis ea jura ca in veci
De el nu se desparte...

Din Soare-un print fermecator
Cu o privire-albastra
La ea coboara-ncetisor
Si intra pe fereastra.

In par avea raze de foc
Si fata luminoasa,
Dar nefiind atent deloc,
Aprinde tot prin casa.

Incendiu-acum era in toi,
Era mijlocul verii.
-Sa sun la 112
Sa vina pompierii!

Si-un pompier vartos venea
Incendiul sa il stinga.
Masina insa nu pornea
Si-a trebuit s-o-mpinga.

Luceafarul cand a vazut
Ce pagube produse,
Intr-o clipit-a disparut
S-a dus si se tot duse.

Piranda injura de zor
Si nu-i venea sa creada
C-un print asa fermecator
Venise sa o vada.

O rana el i-a provocat,
Adanca, in orgoliu,
Ca-n loc s-o arda figurat
A ars-o doar la propriu.

Iar pompierii s-au luptat,
Vanjosi, bata-i norocul!
Da-n casa tot au inundat
Sa poata stinge focul.

Ea trista tot il astepta,
Ca poate-o sa coboare,
Dar intuneric se lasa,
Iar noaptea n-are soare.

Cobori in jos luceafar bland,
La mine in odaie,
Sa-ti trag atuncea cand te prind
O mama de bataie.

Si noaptea cand devine zi
Si zorii o ingroapa,
Luceafarul din nou veni,
Dar ca un print din apa.

Piranda-l-astepta in somn.
In vis i se arata.
-O, vin' al vietii mele domn,
Vreau sa fiu uda toata!

Deasupra ei se revarsa
Si el e alb ca spuma.
Da-n loc s-o arda, cum vrea ea,
El o uda acuma.

-Luceafare, cu orice pret,
As vrea acum sa-mi placa,
Dar esti prea moale! Vreau sa-ngheti,
Sa fii mai tare-oleaca!

Un bloc de gheata s-a facut
Ca-n era glaciara,
Dar s-a topit intr-un minut,
Era prea cald afara.

Si pan' la urma s-a convins
Ca tot mai bun e Guta.
-M-ai inghetat si m-ai aprins
Degeaba, ca n-ai ....

La marginea unei paduri
Mergeau cu limba scoasa,
O luasera pe scurtaturi
Ca sa ajung-acasa.

Ca Guta cu amicul sau,
Era de-o saptamana.
De-acum la bine si la rau
Vor fi tot impreuna.

Mergeau incet c-au obosit.
Melcii-i lasau in urma,
Dar asta pan-au intalnit,
In fata lor, o turma.

Vreo 4 tauri maniosi,
Pazind cu totii-o junca,
Ca la corida, furiosi,
Cu coarnele-i arunca.

Un taur, cand ii impungea,
Avea miscari istete,
Vlad Tepes, daca mai traia,
Avea de un' sa-nvete.

Dar pan' la urma au scapat,
Au luat-o pe-o carare
Si-n fata li s-a aratat
O casa-n departare.

La inceput ei au crezut,
Poate vederea-i lasa,
Dar dupa-aceea au vazut
Ca au ajuns acasa.

Dumitru, foarte fericit,
Avea si mari emotii,
Ca pan' la urma, in sfarsit,
Se vor vedea cu totii.

Nevasta-l-astepta in prag,
Ii zise sa se culce,
El o imbratisa cu drag
Si o saruta dulce.

Si la ureche o ruga
Sa-i faca o friptura,
Ca mai incolo ii va da
Si el ceva in gura.

Iar Guta vede un baiat
Ce-nvata in odaie,
Deasupra cartii, aplecat,
El conspecta pe-o foaie.

Surprins, vazand pe cineva
Ca-ncearca sa invete,
El, din intelepciunea sa,
Ii da niste povete.

-Baiete-asculta, iti zic ca
In viata ta normala,
Nu o sa faci nici fizica,
Nici altceva din scoala.

Si cand iti vad si schitele,
BAC-ul mai greu imi pare,
Da-l iei, nu-l iei, semintele
Acelasi gust il are.

Si-apoi Dumitru-l cheama-n beci,
Cu-o tuica il serveste.
-Ai grija sa nu te ineci!
-N-ai treaba, ca sunt peste!

Si-atat de mult ei au baut,
Cadeau ca niste spice,
Dar dup-un timp n-au mai putut
De jos sa se ridice.

Si Guta, band cam un chintal,
Trecuse prin atatea,
Dar reusise, in final,
Sa-si potoleasca setea.

Si nu a mai simtit nimic,
Nici dor, nici bucurie,
Din cana sa mai bea un pic,
Si singur vrea sa fie.

Piranda singura-n palat,
Il astepta sa vina,
Ca de cand Guta a plecat,
Avea camara plina.

Nimic nu mai era la fel
Si dorul o apasa
Si vrea sa plece dupa el
Si sa il ia acasa.

Si a plecat in urma lui,
Ca dorul sa si-l curme,
Si-n vie-n varful dealului
Vedea ca-s patru urme.

Luceafarul privea de sus,
Ei nu-i venea a crede
Si cu un glas duios i-a spus
Ca-i noapte si nu vede.

Cobori in jos, luceafar bland
Si vezi sa nu aluneci,
Ca ziua esti asa plapand
Si noaptea te intuneci.

In cer statea mai mult ascuns,
Ca lumea sa nu-l stie
Si-apoi sarcastic, i-a raspuns
Luceafarul, din vie:

Traind în cercul vostru strâmt
O lene ma indoaie,
Caci eu la voi aici ma simt
Ca un cacat in ploaie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu